Roseanne Barr a făcut o remarcă rasistă și s-a ales cu serialul anulat

Roseanne Barr a făcut o remarcă rasistă și s-a ales cu serialul anulat
Publicat: 30/05/2018, 11:40
Actualizat: 25/03/2019, 19:10

În noaptea de luni spre marți, Roseanne Barr a publicat pe platforma online Twitter un mesaj despre o fostă consilieră a fostului președinte american Barack Obama, Valerie Jarrett: „Frații Musulmani (o grupare militantă, n.r.) și Planeta maimuțelor au un bebeluș: vj”.

Câteva ore mai târziu, Roseanne Barr a șters mesajul și a scris: „Îmi cer scuze față de Valerie Jarrett și toți americanii. Îmi pare rău că am făcut această glumă proastă despre cariera și aspectul ei fizic”. Actrița în vârstă de 65 de ani a anunțat apoi că renunță la contul său de Twitter.

Președintele programelor de divertisment al companiei ABC, Channing Dungey, o persoană de culoare, a calificat mesajul actriței drept „odios”.

Serialul „Roseanne” a fost unul dintre cele mai importante între anii 1980 – 1990 și a revenit pe micile ecrane în martie, după o absență de 21 de ani. Noua serie, care s-a încheiat pe 22 mai, a fost cel mai vizionat program al sezonului 2017 – 2018 de pe posturile TV americane. ABC anunțase recent că a comandat o continuare a serialului.

Iar Donald Trump a sunat-o personal pe Roseanne să o felicite pentru audiențele ridicate.

Nu numai postul ABC a renunțat la Roseanne Barr, ci și agentul acesteia, ICM Partners.

Roseanne Barr – recompensată în 1993 cu un Glob de Aur și un Primetime Emmy – este celebră pentru opiniile sale conservatoare și și-a exprimat în mai multe rânduri sprijinul pentru președintele american.

Pe contul său de Twitter, aceasta și-a exprimat frecvent poziția contra avorturilor, migrării, democraților etc.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
FOTO. A cumpărat o dubă și a transformat-o într-o locuință de lux cu 140.000 $....
Ea este Florentina, tânăra de 21 de ani din Făgăraș care a sfârșit tragic. A...
Halep și-a luat casă la Dubai de peste un milion de euro! Iubitul de 57...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Ciclonul care a făcut ravagii în Europa ajunge și în România. Meteorologii avertizează că vin...
BREAKING NEWS | Elicopterul cu președintele Iranului în el s-ar fi prăbușit!
Dieta simplă a „Mamei Natură” | Ce mănâncă Roxana Ionescu, pentru a se menține în...
Se schimbă CNP-urile. De ce va apărea numărul unic "70" în toate codurile numerice personale
"Te iubesc, sufletul meu". Ți se rupe sufletul de durere! Mesajul emoționant transmis de părinții...
Ea este Florentina Paula Alexandra, tânăra ucisă cu bestialitate de propriul iubit, într-un apartament din...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Pe ce șosele îți trebuie rovinietă? Este obligatorie pe DN-urile ce trec prin localitate?
Pentagon: Loviturile ucrainene au afectat 14% din capacitatea Rusiei de rafinare a petrolului
CERCETĂTORII cred că au AFLAT care este FORMA UNIVERSULUI!
O nouă obligație UE în România. Românii nu vor mai găsi în magazine din iulie
Meghan, minciună persistentă. Dar specialiștii au dat-o de gol
Ilona Brezoianu și-a ales rochia de mireasă. Florin Ristei: „O să plâng când o să...
Ce poți face dacă ai o soră geamănă? O trimiți la muncă în locul tău!...
Culiță Sterp a apelat de urgență la mama Geta! Cu ce bunătăți s-a dus femeia...
Crima din Sibiu! Tânărul de 24 de ani şi-a recunoscut fapta. Motivul pentru care şi-a...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
Nikola Tesla a iubit o porumbiță. „Dintre toate lucrurile, cel mai mult îmi plăceau cărțile”
×